S* G****** C** S**
Intimat ReclamantM********* F********* P************ I***
Intimat PârâtM********* F********* P***************** I**** A******* S******
Apelant PârâtM********* F********* P******
Intimat PârâtRespinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanţii – pârâţi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – D.G.R.F.P. Iaşi – A.J.F.P. Suceava şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva Sentinţei civile nr. 4368 din data de 10.12.2020, pronun?ată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3068/111/2019, intimată fiind reclamanta S.C. GAVELLA COM S.R.L. Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei – reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 28.01.2022.
Hotarare 64/2022 din 28.01.2022Amână pronunţarea la data de 28.01.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 19.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2022Amână pronunţarea la data de 19.01.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 05.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.01.2022Amână pronunţarea la data de 05.01.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 22.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2021Amână pronun?area la data de 22 decembrie 2021. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, în condi?iile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, data de 08.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021