J***** N****************
ReclamantC*** T********** D* P***** C***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta J. N. L. în contradictoriu cu pârâta C. J. P. CJ. si în consecinţă: Anulează Decizia de pensie nr.345618/14.06.2021 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei si a sumelor reprezentând acord global,,menţionate în adeverinta nr.6359/23.11.2020 emisă de CUPRUMIN SA, începând cu data de 21.04.2021. Obligă pârâta Casa Judeteană de Pensii Cluj să plătească reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre pensia achitată şi cea rezultată în urma recalculării potrivit dispoziţiilor de mai sus, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data de data de 21.04.2021, şi până la plata efectivă. Respinge restul solicitărilor. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj să achite reclamantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată . Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ., Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozitia părtilor prin grefa instantei,azi 25.11.2021.
Hotarare 3003/2021 din 25.11.2021