I*** S***** S*** P*** R*********** L**** B***** S***** G*******
CreditorB** C******** I***
PetentAdmite în parte cererea formulată de petentul B** C******** I***. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 210/2021 al B** C******** I***, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea ILIE SELENA SARA, asistată de ocrotitor legal, mama, BULIGA SIMONA GEORGETA, împotriva debitorului ILIE OVIDIU DAN, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 11070 din 22.10.2020 a Judecătoriei Timişoara, în şnur cu încheierea civilă nr. 11070 din 24.03.2021 pronunţată în dosar nr. 24902/325/2019, definitivă. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei de plată a contribuţiei lunare de întreţinere conform titlului executoriu începând cu data de 09.09.2019 şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Cu apel pentru creditoare în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.11.2021.
Incheiere de executare silita 14811/2021 din 19.11.2021T: 19.11.2021, pentru a se pune in vedere petentului sa depuna la dosar cererea de incuviintare a executarii silite semnata şi de catre minora creditoare.
Incheiere de sedinta din 15.11.2021