R** & R** S*
ReclamantM**** S***** C******
PârâtÎn baza disp. art. 416 şi ale art. 420 C. proc. civ.: Constată perimată cererea formulată de reclamanta R** & R** S* în contradictoriu cu pârâtul M**** S***** C******. Cu recurs (care se depune la Judecătoria Iaşi) în 5 de zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.08.2022.
Hotarare 12257/2022 din 22.11.2022În baza disp. art. 242 C. proc. civ. suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei, stabilite în sarcina sa de către instanţa de judecată, constând în a face dovada citării pârâtului prin publicitate (ziar de circulaţie locală, respectiv ziar de circulaţie naţională). Fixează termen de verificare la T: 04.09.2022. Cu recurs (care se depune la Judecătoria Iaşi) pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29.03.2022.
Incheiere suspendare din 29.03.2022