P******** A********
InculpatP*** L*****
Parte civilăS******* M******** H***
Parte civilăS******** D* A******** V*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. penal condamnă pe inculpatul PENI?OARĂ ALEXANDRU, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 91 C. penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. penal obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria comunei Hoceni, jud. Vaslui/?coala din satul O?eleni, com. Hoceni, jud. Vaslui, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 94 alin. 1 C. Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin. 2 C. penal supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 3 C. pen. se face de Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 404 alin. 2 C. pr. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 alin. 1 C. pr. penală şi art. 25 alin. 1 C. pr. penală raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată ?i completată prin O.U.G. nr. 72/2006, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă SPITALUL MUNICIPAL ”DIMITRIE CASTROIAN” HU?I, cu sediul în mun. Hu?i, str. 1 Decembrie nr. 40, jud. Vaslui şi obligă inculpatul să achite acesteia suma de 726,26 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea persoanei vătămate Popa Lenu?a, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e ?i până la data plă?ii efective. Ia că Serviciul de Ambulan?ă Vaslui nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului în prezenta cauză. Respinge ca neîntemeiată ac?iunea civilă formulată de persoana vătămată Popa Lenu?a, având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 2500 de lei reprezentând daune materiale. În baza art. 272 art. 274 alin. 1 ?i 2 C. pr. penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (1.000 de lei în cursul urmăririi penale ?i 500 de lei în cursul judecă?ii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 11.04.2022.
Hotarare 60/2022 din 11.04.2022Amână pronuntarea la 11.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022Amână pronuntarea la 07.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Amână pronuntarea la 24.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2022Acordă termen în vederea continuitătii completului de judecată si pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Acordă termen în vederea audierii martorilor cita?i si pentru efectuarea de verificări în baza de date DEPABD privind pe martorul Veliga Ioan. Se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 02.12.2021Admite proba cu audierea primilor 3 martori din lucrări din actul de sesizare a instantei, se va cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Acordă termen în vederea verificărilor în baza de date DEPABD referitor la adresa de domciliu a inculpatului, unde va fi citat, precum si prin afisare la usa instantei.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Acordă termen în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, se va repeta procedura de citare cu păr?ile.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021