I************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatH******** N******
PetentRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul H******** N****** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 307877 din data de 26.03.2021, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.06.2022.
Hotarare 2022/2022 din 15.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 15.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2022Emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica istoricul sancţiunilor contravenţionale aplicate petentului. Pune în vedere petentului, în cazul în care deţine, să depună la dosar înregistrări video sau planşe foto relevante în cauză până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2022, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.03.2022.
Incheiere de sedinta din 08.03.2022