Dosar 308/43/2021 din 20.12.2021

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 308/43/2021
Data dosar:
20.12.2021
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.02.2022 la ora 9:30

    Complet: C14 FCA
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta P****** R******** C****** (cu datele) în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (cu datele). Anulează Decizia nr. 9819/29.09.2021 emisă de către pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Obligă pârâtul să procedeze la soluţionarea cererii de retrocedare nr. 815 din data de 28.01.2003 formulată de reclamantă, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Respinge în rest cererea. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.02.2022.

    Hotarare 17/2022 din 28.02.2022
  • Sedinta din data de 23.02.2022 la ora 9:30

    Complet: C14 FCA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28 februarie 2022, cu aplicarea prevederilor art.396 alin.2 Cod proc. civ., pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2022
  • Sedinta din data de 09.02.2022 la ora 9:30

    Complet: C14 FCA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23 februarie 2022, cu aplicarea prevederilor art.396 alin.2 Cod proc. civ., pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD