I**** T*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M****
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul I**** T*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MUREŞ. Anulează procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PMSY nr. 0100739, încheiat la data de 19.09.2021, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş – Sec?ia de Poli?ie Rurală nr. 8 Petelea – Postul de Poli?ie Hodac, ca netemeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12 aprilie 2022.
Hotarare 301/2022 din 12.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12 aprilie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2022Instanţa constată că intimatul nu s-a conformat solicitărilor instanţei apreciind necesare probele încuviinţate instanţa, va dispune emiterea unei adrese către Postul de Poliţie Hodac, cu menţiunea de a depune la dosar raportul agentului constatator care a întocmit procesul-verbal cu seria PMSY nr. 0100739, din data de 19.09.2021, precum şi petiţia la care se face referire în cuprinsul acestui proces-verbal. Amână judecarea cauzei la 28 martie 2022, ora 09:00. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 28.02.2022Văzând lipsa răspunsului intimatului la adresa instanţei, adresă accesată în aplicaţia TDS de către intimat la data de 20.01.2021, conform înscrisului existent la fila 25, instanţa va revine cu aceleaşi solicitări către intimat şi dispune citarea acestuia prin intermediul corespondenţei electronice. Amână judecarea cauzei la 28 februarie 2022, ora 10:30. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022- încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind necesare, utile şi pertinente soluţionării cauzei; - emiterea unei adrese către intimat cu menţiunea ca, până la următorul termen de judecată acordat în cauză să depună la dosarul cauzei raportul agentului constatator la care face referire în întâmpinare, însă, care nu a fost depus la dosar, precum şi petiţia despre care se face menţiune în cuprinsul procesului-verbal seria PMSY nr. 0100739. Amână judecarea cauzei la 31 ianuarie 2022, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.01.2022