Dosar 3091/110/2020/a1 din 24.03.2021

contestaţie CAMERA DE CONSILIU - FĂRĂ CITARE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3091/110/2020/a1
Data dosar:
24.03.2021
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
contestaţie CAMERA DE CONSILIU - FĂRĂ CITARE
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2021 la ora 09:00

    Complet: CF1
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite excepţia netimbrării contestaţiei formulate de Jugănaru Mircea, în calitate de administrator special al SC Protect Styl SRL, invocată de instanţă din oficiu. Anulează cererea formulată de contestatorul Jugănaru Mircea, în contradictoriu cu debitoarea SC Protect Styl SRL Bacău prin administrator judiciar Specialist Trust Insolvency SPRL, având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar, ca netimbrată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Tribunalului Bacău - Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.proc.civ, astăzi, 29.09.2021

    Hotarare 398/2021 din 29.09.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 11:00

    Complet: CF1
  • Încheiere

    Respinge cererea pentru acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, ca tardiv formulată. Cu drept de a formula reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.05.2021.

    Hotarare intermediara 205/2021 din 12.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD