D*** G*****
InculpatÎn baza art. 362 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestului la domiciliul luată faţă de inculpatul D*** G*****, prin încheierea nr. 198/C/26.07.2021, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, în dosarul nr. 3094/305/2021/a1.1, definitivă prin încheierea nr. 41/CJCP din 30.07.2021 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, cu măsura controlului judiciar, prevăzută de art. 211 alin. 2, art. 215 Cod procedură penală, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul D*** G***** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Covasna, Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată; b) să nu se apropie de persoana vătămată Szabados Andrea sau de membrii familiei acesteia şi să nu comunice în mod direct sau indirect cu aceştia; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către I.P.J. Covasna, Biroul Supravegheri Judiciare. Dispune comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor prevăzute în art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2021, ora 12.30
Incheiere finala dezinvestire 93/2021 din 02.11.2021Stabileşte pronunţarea la 02.11.2021.
Incheiere de sedinta din 01.11.2021