B***** E*********** J*********** S**** A*****
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc SARIG ATTILA. Încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege împotriva debitorului Fekete Erno, în dosarul de executare nr. 762/2021 deschis la B.E.J. „SARIG ATTILA”, la cererea creditorului B**** T*********** S*., având adresa de corespondenţă la lmprovement Credit Collection S.R.L., în baza titlului executoriu constând în Contract de credit nr. 60/254/19.10.2007 si accesoriile acestuia, garantat cu ctr. de garanţie reala mobiliara nr. 60/254/CES/01 din 19.10.2007, pentru suma de 1132,17 RON, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor ce derivă din titlurile executorii. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 26 octombrie 2021.
Hotararecameraconsiliu1856/2021 din 26.10.2021