O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B****
ReclamantS***** T******** S**
PârâtSubsemnata Murtaza Aida Mihaela , grefier în cadrul Tribunalului Buzău vă aduc la cunoştinţă faptul că din eroare am introdus soluţia în dosarul nr. 3096/114/2021, ca fiind de Admite cererea de dizolvare. Dispune dizolvarea pârâtei. Sentinţa pronunţată se va înregistra în registrul comerţului, se va comunica pârâtei la sediul social declarat şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Buzău şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societăţii pârâte. Executorie de drept. Cu drept de apel, la Curtea de Apel Ploieşti, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii în condiţiile art. 237 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 31/1990. Cererea de apel se depune la Tribunalul Buzău. în loc de „Admite cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI-REGISTRUL COMERTULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUZAU, cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul Buzău, bulevardul Unirii, nr. 207, et. 1, judeţul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SETECO TEHNOCONS SRL, cu sediul in CA Rosetti, nr. 135, cam. 1, jud. Buzau, CUI 26224516, numar de ordine in Registrul Comertului J10/836/2009. Dispune radierea pârâtei din evidenţele ORC Buzău. Se va comunica hotararea pârâtei, la sediul social, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-DGRFP-Galati-AJFP Buzau şi ORC Buzau, pentru afisare la sediul acestuia si in vederea publicarii pe pagina de internet a ONRC sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la efectuarea publicitatii. Data in camera de consiliu si pronunţata in şedinţa publica, azi, 14.02.2022.”
Hotarare 106/2022 din 14.02.2022Amână pronunţarea la data de 14.02.2022. Pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2022