S* A********* S**
ReclamantS*** S******** S*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. ANA&CORNEL SRL în contradictoriu cu pârâta S*** S******** S*****. Obligă pârâta la plata sumelor de 965,20 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor achizi?ionate conform facturilor fiscale nr.991007311/23.09.2021 şi nr.991010835/30.09.2021, emise în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 1900316/28.10.2020 . Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţile de întârziere în cuantum de 161,47 lei calculate până la data de 25.11.2021 precum şi penalităţile calculate de la această dată şi până la plata şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul va fi depus la Judecătoria Mizil. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.05.2022.
Hotarare 427/2022 din 05.05.2022Amână pronunţarea la data de 05.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2022În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată şi a repartizării aleatorii şi văzând dispoziţiile art.53 alin.2 din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, potrivit căruia „cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege".
Incheiere de sedinta din 23.02.2022