V*** F*****
InculpatÎn baza art. 228 alin.1 C.p cu aplicarea art. 41 alin.1 C.p , cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cp.p şi art. 43 alin.5 C.p condamnă pe inculpatul V*** F*****, arestat preventiv în cauză, în prezent aflat în Penitenciarul Rahova, la pedeapsa de 8 luni închisoare, în regim de detentie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt – fapta din 01.02.2021. În baza art. 72 C.p scade din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 01.02.2021 la zi. În baza art. 399 C.p.p menţine măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpatul V*** F*****, măsură dispusă prin încheirea din 12.04.2021 pronunţată în dosarul nr. 3103/301/2021/a2 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin respingerea contestaţiei la 20.04.2021, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 20.04.2021. Ia act că persoana vătămată SC AUCHAN TITAN SA , prin reprezentant convenţional Kovacs Francisc, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală). Onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei . Pronunţată în şedinţa publică din 23.04.2021.
Hotarare 337/2021 din 23.04.2021