M****** M***** V*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1511/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul Macovei Marius-Vasile trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Macovei Marius-Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 6 ianuarie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 06.01.2022