M**** G******
InculpatConform art. 396 alin. (1), (4) CPP raportat la art. 83 CP stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului M G, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin 1 CP cu aplic art. 375 şi 396 alin 10 CPP . Conf. art. 83 alin. (1) şi 84 CP, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 CP, obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, jud.Galaţi/Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci, jud.Galaţi, pe o perioadă de 30 zile lucrătoare. În baza art. 86 alin. (1) CP pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi. În baza art. 404 alin. (3) CPP atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea efectivă a pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. (1) CPP obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 14.02.2022. Solu?ia se va pune la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Hotarare 43/2022 din 14.02.2022Amână pronunţarea şi motivarea la data de 14.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.01.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.12.2021. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin prin mijlocirea grefei. Pronunţată azi, 24.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021