V**** C*********
ReclamantU******* A************ T********** A C****** B****** - P*** P*****
PârâtC********* M******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C********* M******. Respinge cererea formulată şi în contradictoriu cu pârâta C********* M****** ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite, în parte, cererea. Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată, asupra terenului în suprafaţă de 1540 mp, situat în intravilanul com. Budeasa, sat Budeasa Mică, nr. 60, jud. Argeş, evidenţiat prin anexa la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Mandu Lidia – planşa nr. 2, prin coordonatele: 1-2-3-4-5-H-G-F-E-D-C-B-A-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-1. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 01.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 7032/2022 din 01.11.2022Amână pronunţarea la data de 01.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată astăzi, 18.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.10.2022Amână pronunţarea la data de 18.10.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată astăzi, 03.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2022Revine cu adresă către OCPI Argeş pentru a preciza dacă există vreo suprapunere cu privire la imobilul situat în comuna Budeasa, sat Budeasa Mică în suprafaţa de 1791 m.p. La adresa emisă se va anexa şi o copie a procesul verbal de recepţie nr. 749/2022. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea cererii privind suplimentarea onorariului pentru expertiză formulată de doamna expert Mandu Lidia. Amână judecarea cauzei, şi acordă termen la data de 03.10.2022, ora 09:00, completul C 1-8, sala 3, pentru când se citează pârâta C********* M******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 27.06.2022Admite cererile părţilor şi a instanţei, din oficiu. Revine cu adresă către doamna expert Mandu Lidia pentru a preciza dacă la punctul nr. 5 din procesul verbal de recepţie nr. 749/2022 alin. 2 pct. b), există o eroare materială în ceea ce priveşte comuna Pietroşani şi de asemenea, pentru a delimita prin coordonate suprafaţa de 250 m.p. evidenţiată pe schiţă prin contul de culoarea roşie. Emite adresă şi către OCPI Argeş, pentru a preciza dacă există vreo suprapunere cu privire la imobilul situat în comuna Budeasa, sat Budeasa Mică în suprafaţa de 1791 m.p. Amână judecarea cauzei, şi acordă termen la data de 27.06.2022, ora 09:00, completul C 1-8, sala 3, pentru când se citează pârâta C********* M******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Se reia procedura de citare cu pârâta C********* M******.
Incheiere de sedinta din 02.05.2022Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării de specialitate, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare şi cu menţiunea de a efectua demersuri in vederea avizării raportului la OCPI, ulterior întocmirii. Amână judecarea cauzei, şi acordă termen la data de 02.05.2022, ora 09:00, completul C 1-8, sala 3, pentru când se citează pârâta C********* M******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.03.2022Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză vederea întocmirii raportului de expertiză şi depunerii lui la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, însoţit de dovezile de convocare a părţilor la efectuarea lucrării de specialitate, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare şi cu menţiunea de a efectua demersuri in vederea avizării raportului la OCPI, ulterior întocmirii. Citează martorul cu avertisment amendă. Amână judecarea cauzei, şi acordă termen la data de 07.03.2022, ora 10:00, completul C 1-8, sala 3, pentru când se citează pârâta C********* M******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021Pune în vedere reclamantului să formuleze o cerere prin care să indice dacă înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâta C********* M****** sau înţelege să renunţe la judecată cu privire la aceasta. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri şi pentru reclamant proba cu testimonială cu martorul Vlad Ion şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie. Respinge proba cu interogatoriul pârâtei UAT Budeasa, solicitată de reclamant. Stabileşte drept obiective ale expertizei: - să se identifice imobilul ce face obiectul cauzei, şi să se transpună în schiţă, cu menţionarea amplasamentului şi a vecinătăţilor şi să se precizeze categoria de folosinţă; - să se identifice suprafaţa de 250 mp ce a făcut obiectul actului de schimb; - să se precizeze dacă suprafaţa ce a făcut obiectul contractului de schimb face parte din suprafaţa de 1.791 mp intravilan, care face obiectul cauzei, iar în caz afirmativ să se evidenţieze pe schiţă, cu culori distincte, - să precizeze cine stăpâneşte imobilul identificat la pct. 1 şi de când; - să se precizeze dacă există construcţii pe teren, iar în caz afirmativ, să se identifice în schiţă aceste construcţii, să se precizeze cine le stăpâneşte şi de la care dată le stăpâneşte; - să se verifice dacă pentru terenul în suprafaţă de 1.791 mp mai sus-identificat au fost eliberate acte de proprietate până în prezent; Desemnează expert, prin tragere la sorţi, pe doamna Mandu Lidia. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în cuantum de 700 de lei, în sarcina reclamantului şi îi pune în vedere să îl achite în termen de 5 zile de la numire. Emite adresă către expert, în vederea întocmirii raportului de expertiză, şi către BLET Argeş, în vederea înştiinţării numirii, ulterior depunerii la dosar a dovezii privind achitarea onorariului provizoriu. Citează martorul la adresa de domiciliu indicată la fila 7 din dosar, în vederea audierii. Emite adresă către Direcţia de taxe şi impozite din cadrul Primăriei comunei Budeasa pentru a preciza cine achită impozitele şi taxele pentru terenul ce face obiectul cauzei. Amână judecarea cauzei, şi acordă termen la data de 13.12.2021, ora 10:00, completul C 1-8, sala 3, pentru când se citează pârâta C********* M******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 04.10.2021