C****** G*******
ReclamantC*** T********** D* P***** C***
PârâtRespinge acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C****** G*******, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CLUJ, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozitia părţilor prin grefa instanţei, azi, 28.04.2022.
Hotarare 1150/2022 din 28.04.2022Amână pronun?area la data de 28.04.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022Suspenda solutionarea cauzei pana caând reclamanta va depune lămuriri cu privire la aspectele mentionate la termenul anterior
Incheiere suspendare din 03.02.2022Apreciază că în temeiul art. 400 NCPC se impune repunerea pe rol a cauzei pentru a se lămuri situaţia deciziilor emise în favoarea reclamantei, având în vedere că se indică atât decizia de recuperare a sumelor ( petit 2 ) cât şi decizia de pensie pentru limită de vârstă ( petit 1 ).
Incheiere de sedinta din 09.12.2021Amână pronunţarea la data de 09.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021