D******* G******* D* A******** S****** S* P******** C******** B****** P*** R*** L****
ReclamantC*** R*** I****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BRAŞOV, prin reprezentat legal, în contradictoriu cu pârâtul C*** R*** I**** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 389 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru efectuarea unui număr de 5 zile de concediu de odihnă, la care se va calcula dobânda legală începând cu data plăţii de către DGASPC Braşov a sumei de 389 lei şi până la data restituirii efective a acesteia de către pârât. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii pentru exercitarea căii de atac, aceasta va fi depusă la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 21.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1886/2021 din 21.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021