P**** A*** B*****
InculpatS* R**** C*** S** P*** R****** L**** N*** Z*****
Parte civilăÎn baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal, art. 43 alin. (5) ?i art. 77 lit. d) Cod penal şi art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PI?AI ALIN-BOGDAN la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 67 alin. (2) Cod penal, aplică inculpatului Piţai Alin - Bogdan, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv drepturile de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului Piţai Alin - Bogdan, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv drepturile de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infrac?iunea dedusă judecă?ii (săvâr?ită la data de 28/29.12.2017) este concurentă cu infrac?iunile de: - complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a), d) Cod penal (faptă din data de 29.12.2017), pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 1938/15.07.2019 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul penal nr. 10006/245/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 187/30.07.2020 a Curţii de Apel Iaşi, - efectuarea de opera?iuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (7 acte materiale din data de 29.12.2017) pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi, - acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) ?i (3) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, (7 acte materiale din data de 29.12.2017) pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni, pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i d) Cod penal, pe o perioadă de 3 ani ?i a pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i d) Cod penal, aplicate prin sentin?a penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a), d) Cod penal (faptă din data de 29.12.2017), şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 1938/15.07.2019 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul penal nr. 10006/245/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 187/30.07.2020 a Curţii de Apel Iaşi, - pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de efectuarea de opera?iuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (7 acte materiale din data de 29.12.2017), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi, - pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea faptei de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) ?i (3) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (1) Cod penal raportat la art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, (7 acte materiale din data de 29.12.2017), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, sentinţa penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi, - înlătură sporul de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 40 alin. (1) ?i (2) Cod penal, coroborat cu art. 38 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) şi d) Cod penal, contopeşte pedeapsa principală aplicată pentru infrac?iunea dedusă judecăţii de 2 (doi) ani închisoare, cu pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1938/15.07.2019 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul penal nr. 10006/245/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 187/30.07.2020 a Curţii de Apel Iaşi, pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi şi pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi ?i aplică pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 (doi) ani închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) Cod penal, aplică inculpatului Piţai Alin Bogdan pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) Cod penal, respectiv drepturile de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat şi de a alege, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, după executarea pedepsei închisorii, după gra?ierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescrip?ie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal, raportat la art. 45 alin. (2) şi (3) Cod penal, aplică inculpatului Piţai Alin Bogdan pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) Cod penal, respectiv drepturile de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 40 alin. (3) Codul penal, deduce din durata pedepsei principale rezultante aplicate prin prezenta sentinţă perioada executării pedepsei începând cu data de 19.11.2020 la zi. Dispune retragerea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 449 din data de 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 4710/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/11.03.2022 a Curţii de Apel Iaşi, respectiv a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 510/11.03.2022 emis de Tribunalul Iaşi şi emiterea unui nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. (1) ?i art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC Rapid Conf SRL şi obligă pe inculpatul Piţai Alin Bogdan să plătească părţii civile SC Rapid Conf SRL suma de 1.625 lei reprezentând daune materiale. În baza disp. art. 272 Cod procedură penală, onorariu apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat în cuantum de 1495 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi (delegaţie nr. 18919/20.12.2021). În baza art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, cheltuielile privind avocaţii din oficiu rămân în sarcina statului. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Piţai Alin Bogdan la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 678,60 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.10.2022.
Hotarare 2179/2022 din 13.10.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 391 alin. 1 Cod de procedură penală, stabileste termen de pronuntare în cauză la data de 13.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022Fată de lipsa martorilor, amână judecarea cauzei si acordă termen la 06.10.2022, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Fată de lipsa martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei si acordă termen la 22.09.2022, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 19.07.2022Fată de lipsa martorilor, amână judecarea cauzei si acordă termen la 19.07.2022, ora 12.30.
Incheiere de sedinta din 16.06.2022În vederea citării martorilor din lucrări, amână judecarea cauzei si acordă termen de judecată la data de 16.06.2022, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 21.04.2022