H****** S*****
InculpatD********* C*** N****** A******* B* .
Parte civilăA********** V***** R*****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., cu aplicarea art. 4 C.pen. şi cu referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022 şi nr. 651/25.10.2018, achită pe inculpatul H****** S*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., 38 alin. (1) C.pen. ?i 41 alin. (1) C.pen. (două acte materiale – 18.10.2019 ?i 22.11.2019), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., cu aplicarea art. 4 C.pen. şi cu referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022 şi nr. 651/25.10.2018, achită pe inculpatul H****** S***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. ?i 41 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 16.10.2020), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 397 C.pr.pen. raportat la art. 19, art. 25 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de A.N.A.F. - prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca – A.J.F.P. Bihor şi continuată de A********** V***** R*****, prin reprezentant legal Bogdan Lari Mihei. În baza art. 13 alin. 3 şi 4 din O.G. nr. 2/2001 rap. la art. 449 alin. 2 lit. k) şi alin. 3 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dispune trimiterea de către Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Bihor a cantităţii totale de 640 de ţigarete (32 pachete ?igarete), după cum urmează: 18 pachete de ţigarete marca Jin Ling, 6 pachete ?igarete marca Compliment, 6 pachete ?igarete marca Malboro, un pachet ?igarete marca Credo, un pachet ?igarete marca Winston, nemarcate legal ?i care trebuiau plasate sub regim vamal, ridicate din posesia inculpatului H****** S***** în datele de 18.10.2019, 22.11.2019 ?i 16.10.2020 ?i introduse în Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Bihor, pe baza dovezilor seria BH nr. 0041171 din data de 19.10.2020, seria ... ?i seria... (filele 114-116 d.u.p.) la A********** V***** R*****-Direcţia Regională Vamală Cluj, pentru a se aprecia dacă se impune aplicarea faţă de numitul H****** S***** a unei sancţiuni contravenţionale şi confiscarea produselor. În temeiul art. 398 raportat la art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 398 rap. la art. 272 alin. (2) şi art. 274 alin. (1) teza a II-a C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu Lupu Sanda, pentru faza de cameră preliminară, în cuantum de 627 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 5401/04.11.2021 ?i cel aferent fazei de judecată, în cuantum de 627 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1108/26.01.2022 se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei în contul Baroului Bihor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, data de 09.12.2022.
Hotarare 231/2022 din 09.12.2022Mai având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. (2) Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 09.12.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. (1) Cod proc. pen., stabileşte termen de pronunţare pentru data de 10.11.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022Faţă de lipsa nejustificată a inculpatului de la acest termen de judecată, amână judecarea cauzei la data de 21.09.2022, ora 10:00 pentru când dispune citarea inculpatului atât în procedura obişnuită, cât şi cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 24.05.2022În vederea angajării unui apărător ales de către inculpat şi pentru comunicarea rela?iilor solicitate, amână cauza la data de 24.05.2022, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022