H****** S*****
InculpatD********* C*** N****** A******* B* .
Parte civilăS***** R**** P*** A*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 20.10.2021 emis în dosarul nr. 1176/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1176/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, privind pe inculpatul H.S.,trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: - contrabandă, în formă continuată (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia), faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 41 alin. 1 C.pen. (două acte materiale) şi - contrabandă (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia), faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H.S., în dosarul nr. 3136/255/2021 al Judecătoriei Marghita. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 24.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara384/2021 din 24.12.2021