K***** I***** I********** R* S*
ReclamantL**** L********
PârâtAdmite – în parte – cererea. Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 324,89 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate. Respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 102,61 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere calculate de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare, precum şi în continuare, până la data achitării integrale a debitului, precum şi cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 348,73 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul către reclamantă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 324,89 lei, calculată de la data scadenţei facturilor fiscale neachitate şi până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 50,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Hârşova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 15 aprilie 2021.
Hotararecameraconsiliu243/2021 din 15.04.2021