B***** S*****
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H***************** J******* B****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4285/23.09.2021 emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Obligă pârâta la încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat pe durata de 24 de luni. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 25.01.2022.
Hotarare 37/2022 din 25.01.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 25.01.2022, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronun?ată azi, 17.01.2022, prin punerea soluţia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2022