C************* S*******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta C************* S******* Autorizează modificările intervenite în statutul/actul constitutiv al COMPOSESORATULUI SISTEREA înfiinţată prin Sentinţa civilă nr. 21/2000 pronunţată în dosar nr. 20/C/2000 al Judecătoriei Oradea, conform Procesului verbal din 20.09.2020 şi a Actului adiţional de modificare a statutului asociaţiei din 20.09.2020, ambele sub semnătură privată, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.01.2021.
Hotararecameraconsiliu133/2021 din 21.01.2021Instanţa constată că Actul adiţional depus la dosar prin care se solicită autorizarea modificărilor actelor constitutive ale composesoratului, este intitulat Act adiţional la procesul verbal al AGA a composesoratului si nu Act adiţional la statutul composesoratului, Pentru a da posibilitate petentei să remedieze acest aspect şi să depună la dosar copia cărţii de identitate şi certificat de cazier fiscal pentru membrul nou al Consiliului director, dnul Berta Bela,
Incheiere de sedinta din 14.01.2021