Dosar 31616/94/2021 din 07.09.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 31616/94/2021
Data dosar:
07.09.2021
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2022 la ora 08:30

    Complet: C 17 c.c. am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 706,96 lei, reprezentând contravaloare servicii. Constată caracterul abuziv al clauzelor prin care s-a stabilit cuantumul penalităţilor de întârziere şi al clauzelor prin care s-a prevăzut acordarea despăgubirilor pentru încetarea prematur a contractului şi respinge ca neîntemeiate capetele de cerere prin care s-a solicitat acordarea acestora. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 01.04.2022.

    Hotarare 5389/2022 din 01.04.2022
  • Sedinta din data de 18.03.2022 la ora 08:30

    Complet: C 17 c.c. am .pr.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 01.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 08:30

    Complet: C 17 C.C.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 18.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD