A** R**** V*******
ReclamantA************ J******** A F********* P****** A***
PârâtÎn baza art. 406 alin.1 din Noul Cod de procedură Civilă, ia act de renunţarea reclamantului A** R**** V******* la judecata acţiunii formulată în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta A************ J******** A F********* P****** A*** având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 24753 din 09.09.2021 emisă de Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice din cadrul pârâtei, privind angajarea răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare a reclamantului – administrator, alături de debitoarea SC Tapion Tahti RO SRL, conform art. 25 alin. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură Fiscală, pentru datorii fiscale în sumă de 494.895 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată azi, 16.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 1438/2021 din 16.12.2021T:16.12.2021 cerere de amânare formulată de reprezentantul reclamantului pentru a depune la dosar dovada achitării cauţiunii.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021