M**** I***
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtO****** D***** L*******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M**** I***, în contradictoriu cu pârâta SC Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. şi cu intervenientul forţat O****** D***** L*******, având ca obiect pretenţii. Constată ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 18.112,60 lei reprezentând despăgubiri. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.962,80 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate din data de 16.05.2021 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 30.09.2021. Obligă pârâta la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, aferente debitului principal de 18.112,60 lei, calculate începând cu data de 01.10.2021 şi până la data achitării debitului, respectiv data de 04.10.2021. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.258,77 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sânnicolau Mare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.01.2022.
Hotarare 60/2022 din 27.01.2022