Dosar 3189/105/2021 din 08.07.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3189/105/2021
Data dosar:
08.07.2021
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 11:00

    Complet: 17FCIV
  • Admite cererea

    Respinge excepţia nulităţii cererii, invocată prin întâmpinare de pârâtul M********* E********. Admite acţiunea precizată. Obligă pârâta unitate de învăţământ, la calcularea şi plata în favoarea reclamantei, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale de 25% pentru gradaţia de merit şi 10% pentru personalul care îndeplineşte funcţia de diriginte, ş.a. – începând cu data de 01.01.2019 până la data de 31.05.2021, sume ce urmează a fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturilor băneşti, pentru aceeaşi perioadă. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.11.2021.

    Hotarare 2848/2021 din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 19.10.2021 la ora 10:00

    Complet: 17FCIV
  • Amână cauza

    lipsă apărare

    Incheiere de sedinta din 19.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD