B** V*****
ReclamantS* C******* S* A****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B** V*****, şi cu domiciliul procesual ales în în contradictoriu cu pârâta S.C. CUPRUMIN S.A., cu sediul în , şi în consecinţă : Constată că întreaga activitate desfă?urată de reclamant în perioada 01.04.2001 - 30.01.2007 şi intervalul aferent perioadelor de timp în care reclamantul s-a aflat în concediu pentru incapacitate de muncă şi/sau în concediu de odihnă sunt asimilate stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă. Obligă pârâta să întocmească şi să depună declaraţii nominale rectificative corespondent perioadei mai sus arătate. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la emiterea unei adeverinţe conform anexei 13 din HG nr.257/2011, care să ateste că activitatea prestată în perioada mai sus menţionată, se încadrează în condiţii speciale, în procent de 100%. Obligă societatea pârâtă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în data de 14.04.2022, în condiţiile prevederilor art. 402 Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 721/2022 din 14.04.2022