R** & R** S*
ReclamantG******* F****** S**
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta SC RCS&RDS SA în contradictoriu cu pârâta Genţiana Flowers SRL. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 186,21 lei cu titlu de contravaloare a facturilor fiscale emise în perioada 5.04.2019 - 7.05.2019, sumă la care se vor calcula penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere de la scadenţa fiecărei facturi fiscale în parte şi până la data plăţii efective, precum şi a sumei de 1218,13 lei, cu titlu de clauză penală echipamente. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Iaşi. Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Hotarare 3348/2022 din 05.04.2022Amână pronunţarea în cauză pentru 5.04.2022.pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022