C****** V*****
ReclamantU************ T****** D** C**********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul CV în contradictoriu cu pârâta UTCN. Anulează Decizia nr. 282/17.06.2021 emisă de pârât. Dispune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale. Ia act că nu au fost solicitate cheltuielilor de judecată . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depun la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 15.02.2022.
Hotarare 317/2022 din 15.02.2022Având în vedere că doamna judecător C.D. se află în CM, va amâna pronuntarea la data de 15.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 01.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, conf. disp. art. 396 alin. 2 CPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022studiu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 09.11.2021