S* G***** S**
IntimatHOTĂRĂŞTE Respinge sesizarea. În baza art. 298 din Legea nr. 302/2004, respinge recunoaşte sancţiunea pecuniară emisă de autorităţile olandeze cu privire la persoana juridică română Giltex SRL TG. Neamţ, întrucât contravenţia sancţionată nu a fost săvârşită de către aceasta. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.decembrie.2021. Preşedinte,
Hotarare 329/2021 din 20.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 20.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2021