A****** G****** G***
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta A****** G****** G***- în contradictoriu cu pârâta TAROM- COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE A ROMÂNIEI. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data pronun?ării hotărârii, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului RO 6124/27.03.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în cuantum de 800 euro, începând cu data de 09.09.2021, ?i până la data plă?ii efective, actualizată cu rata inflaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru şi suma de 60 de lei – traducere înscrisuri, 100 euro – onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 13.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 17880/2021 din 13.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021