Dosar 320/217/2008/a1 din 22.09.2021

îndreptare eroare materială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 320/217/2008/a1
Data dosar:
22.09.2021
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
îndreptare eroare materială
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2021 la ora 9:00

    Complet: CC2
  • Încheiere

    Admite, în parte, sesizarea formulată de petenta Chirilă Mihaela domiciliată în satul Başeu, com. Hudeşti, jud.Botoşani. În baza art.281 Vechiul Cod de procedură civilă, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivul sentinţei civile nr.3 din data de 07.01.2009, pronunţată în dosarul nr.320/2008 al Judecătoriei Darabani, având ca obiect partaj succesoral, în sensul înscrierii corecte a numelui şi prenumelui pârâtei ca fiind Chirilă Mihaela, în loc de Chirilă Mariana, cum din eroare a fost trecut. Respinge cererea de îndreptare a erorii din dispozitiv privind masa succesorală a defunctului Chirilă Constantin, ca neîntemeiată. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa mai sus menţionată. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, data de 07.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.

    Incheierefinalacameraconsiliu din 07.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD