T***** P****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, 4 şi 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul TEGLAS PETRU, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 al. 1 C.pen. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 8 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Finiş (judeţul Bihor) sau în cadrul Primăriei municipiului Beiuş (judeţul Bihor) pe o perioadă de 60 de zile, prin desfăşurarea unora dintre activităţilor stabilite în lista întocmită conform art. 43 alin 1 şi 2 din Legea nr. 253/2013. În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art.93 alin.1, lit.c-e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor, care va supraveghea şi executarea obligaţiilor prevăzute în art.93 Cod penal conform art.94 alin.2 Cod penal. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere ( art. 96 Cod penal). În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Conform art. 405 alin.1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii s-a făcut azi, 27.07.2022 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 480/2022 din 27.07.2022amână pronun?area în cauză pt termenul din 27.07.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022Amână pronun?area la data de 22.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2022