S********* L**** Î********* Ş***** C* C****** I***** C****** P***** A***** R*****
ReclamantC******* N******* A**** I**** C******
PârâtS********* L**** Î********* Ş***** C* C****** I***** C****** P***** B******* S*****
ReclamantS********* L**** Î********* Ş***** C* C****** I***** C****** P***** M****** G***
ReclamantAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER ÎNVĂŢĂMÂNT ŞCOALA cu CLASELE I-VIII CÎMPENI reprezentat legal prin preşedinte prof. Dandea Mihaela Liliana în numele şi pentru membrii de sindicat: ARTENE ROXANA, BONCUŢIU SIMONA şi MARDARE GICĂ, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Avram Iancu” Cîmpeni şi în consecinţă: Obligă pârâtul, la calcularea şi plata în favoarea membrilor de sindicat: ARTENE ROXANA, BONCUŢIU SIMONA şi MARDARE GICĂ, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale – spor de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică – începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare pe perioada cât îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 17.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 508/2022 din 17.03.2022