Dosar 32216/94/2021 din 10.09.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32216/94/2021
Data dosar:
10.09.2021
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2023 la ora 8:30

    Complet: C6 c.c. am .pr.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta S***** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat DOBRILA DUMITRU. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3022,55 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 20.03.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 4846,49 lei de la data de 16.03.2020 până la data de 19.03.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1152 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 20.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 449/2023 din 20.01.2023
  • Sedinta din data de 09.01.2023 la ora 09:30

    Complet: C6 C.C.
  • Amână pronunţarea

    Amânare iniţială a pronunţării - Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.01.2023.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2023
  • Sedinta din data de 24.10.2022 la ora 11:00

    Complet: C6 C.C.
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2023.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD