G** P******* A*** S**
ReclamantE****** R****** S*
PârâtB****** M**** A********
IntervenientAdmite, cererea formulată şi precizata de reclamanta G** P******* A*** S**, în contradictoriu cu pârâta SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA şi intervenientul forţat B****** M**** A********. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3494,44 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 23.06.2021 şi până la data platii efective a debitului restant. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1052 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10883/2022 din 30.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 23.06.2022.
Incheiere de sedinta din 31.03.2022