A******** C*** S****** J******* P******
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV JUVENTUS PISCHIA, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale petentei, conform Hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 01.11.2021 şi a Actului adiţional la statut din 01.11.2021 modificat, cu privire la modificarea ?i completarea statutului ?i la modificarea componenţei consiliului director, ca fiind format din: preşedinte– GURAN NICOLAE-LUCIAN, vicepreşedinte– COMAN IOAN-MIHAI şi membru– MARIŞ MANUEL-ADRIAN. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată astăzi, 29.03.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotararecameraconsiliu6304/2022 din 29.03.2022Amână judecarea cauzei la termenul din 29.03.2022 C16/PJ, sala 22, ora 11:00, pentru când, se citează petenta cu menţiunea de a pune în acord actul adiţional cu hotârârea adunării generale din 01.11.2021, respectiv, să depună la dosar o hotărâre a adunării generale a asociaţilor, în care au fost adoptate celelalte modificări din actul adiţional depus la dosar.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022Amână judecarea cauzei la termenul din 01.03.2022 C16/PJ, sala 22, ora 11:00, pentru când, se citează petenta cu menţiunea de a depune la dosar, certificatele de cazier fiscal, în original ale membrilor din consiliul director, întrucât la dosar, s-au depus certificatele de atestare fiscală.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022Amână judecarea cauzei la termenul din 01.02.2022 C16/PJ, sala 22, ora 11:00, pentru când, se citează petenta cu aceleaşi menţiuni.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021