C****** (***** J***** A******** L****
ReclamantC***** E***** I******* I** S*
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Chihaia( fostă Junca) Alexandra Laura în contradictoriu cu pârâta Credit Europe Ipotecar IFN S.A. Dispune adaptarea pentru viitor a contractului de facilitate de credit şi de garanţie nr. 105488/24.03.2008, în sensul că toate sumele datorate în temeiul acestui contract se vor calcula, începând cu data comunicării notificării – 05.10.2021, la o valoare a valutei CHF egală cu valoarea valutei CHF (în raport de cursul de schimb valutar CHF-RON afişat de BNR) de la momentul încheierii contractului, la care se va adăuga un procent de 52,6%. Obligă pârâta să plătească reclamantei, suma de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iaşi. Pronunţată azi, 20.12.2022, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 13592/2022 din 20.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.12.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă. Pronunţată azi, 16.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă. Pronunţată azi, 09.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.12.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă. Pronunţată azi, 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă. Pronunţată azi, 16.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022Amână judecarea cauzei la 16.11.2022, ora 09:00, pentru administrare probe încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 05.10.2022Constată că nu se impune măsura suspendării judecăţii. Acordă termen la data de 05.10.2022, ora 9,00. Se vor cita părţile. Pronunţată astăzi, 15.06.2022, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.06.2022Amână judecarea cauzei la 15.06.2022, ora 09:00, pentru a se comunica pârâtei cererea modificatoare depusă de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 06.04.2022