P******** D* P* L**** J********** F********
ApelantB***** O***** V*****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** F******** împotriva sentinţei penale nr. 234 din data de 10.11.2021 a Judecătoriei Fălticeni. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură din sentin?a penală apelată dispozi?iile prin care a fost rezolvată ac?iunea penală. Condamnă pe inculpatul Bertea Ovidiu -Viorel la o pedeapsă de 4500 lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile amendă a câte 30 lei/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 61 alin.1, 2 şi 4 lit. c Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1, 3 Cod penal raportat la art. 586 Cod procedură penală referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 06.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
Hotarare 498/2022 din 06.05.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 06.05.2022, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 02.05.2022, prin punerea minutei încheierii la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.05.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 02.05.2022, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 04.04.2022, prin punerea minutei încheierii la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 04.04.2022, urmând ca pronunţarea să se facă prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2022