Z******** S***** E****
ReclamantŞ***** G********* N** 2 S****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Z******** S***** E****, CNP: ..., cu domiciliul în ... în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* N** 2 S**** cu sediul în ... şi în consecinţă: Obligă pârâta, la calcularea şi plata în favoarea reclamantei, a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale, reprezentând spor de dirigenţie în procent de 10% începând cu data de 01.01.2018 şi spor de suprasolicitare neuropsihică, în procent de 10%, începând cu data de 01.12.2018, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi băneşti, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 25.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1151/2022 din 25.05.2022