U** I* D***** V**** z** Ţ*****
InculpatÎn baza art. art. 362 alin. (2) din C.pr.pen., cu referire la art. 208 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul UŢĂ DANIEL VILIU trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 611/P/2020 pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219 alin. (1) ?i alin. (2) lit. a), b) şi c) Cod Penal şi a 3 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197, cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod Penal (faţă de minorii Uţă Adina, Uţă Bianca şi Uţă Florin), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Cod Penal. În baza art. 208 alin. (2) rap. la art. 207 alin. (4) C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Uţă Daniel Viliu până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 242 alin. (2) C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpat prin apărător din oficiu. În baza art. 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 21.04.2021.
Incheiere finala dezinvestire 201/2021 din 21.04.2021