K***** A* A********
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul K A, , la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă comisă la data de 29.04.2020). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, alăturat pedepsei principale, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal. În baza 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată azi, 19.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3698/2021 din 19.11.2021Amână pronunţarea la data de 19.11.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021În temeiul art. 391, alin. 2 raportat la art. 123, alin. 4 din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, amână pronunţarea la data de 05.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2021Amână pronunţarea la data de 22.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2021