S**** I**
PetentAdmite solicitarea privind recunoaşterea şi executarea unei deciziei de impunere a unei sanc?iuni financiare formulate de Bundesamt fur Justiz aparţinând statului emitent Germania, împotriva intimatului S**** I**, conform deciziei emise la data de 15.07.2020 de Rheinisch-Bergischer-Kreis, definitive la data de 19.08.2020. În baza art. 298 din Legea 302/2004, recunoaşte decizia din data de 15.07.2020, rămasă definitivă la data de 19.08.2020 privind obligarea numitului S**** I** la plata sumei de 98,50 euro, echivalent în lei, în folosul Statului Român, prin Ministerul Finanţelor. Ia act că în cursul judecăţii intimatul a făcut dovada achitării sumei 488 lei (echivalent a 98,50 euro), conform chitanţei seria TS392 nr. 10000104414 din data de 08.11.2021. În temeiul art. 306 lit. d) din Legea nr. 302/2004 va dispune încunoştinţarea de îndată a instituţiei emitente din GERMANIA despre executarea hotărârii imediat şi încheierea executării. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. raportat la art. 305 din Legea 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia intimatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.11.2021.
Hotarare 204/2021 din 11.11.2021