Dosar 32541/245/2021 din 23.12.2021

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32541/245/2021
Data dosar:
23.12.2021
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
NCPP Sectia Penala
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.08.2022 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP - amânări
  • Condamnare cu acord de recunoaştere

    În baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, condamnă pe inculpatul Drugu Ştefan la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protec?ie (faptă comisă la data de 04.12.2021). În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce urmează a fi executată, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de furt calificat în formă continuată (şapte acte materiale din datele de 28.11.2020, 13.02.2021, 25.02.2021, 03.03.2021), pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentin?a penală nr. 2331/2021 din data de 24.11.2021 pronunţată de către Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 11185/245/2021, rămasă definitivă prin neapelare la 19.01.2022. În baza dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen., instan?a anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 2331/2021 din data de 24.11.2021 pronunţată de către Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 11185/245/2021, rămasă definitivă prin neapelare la 19.01.2022. În baza art. 97 alin. (1) C.pen., art. 38 alin. (1) C.pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. contope?te pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală cu pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentin?a penală nr. 2331/24.11.2021 pronunţată de către Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 11185/245/2021, rămasă definitivă prin neapelare la 19.01.2022, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 (trei) luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce urmează a fi executată, în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, care se va calcula de la data rămânerii definitive a sentin?ei penale nr. 2331/2021 din data de 24.11.2021 pronunţată de către Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 11185/245/2021, rămasă definitivă prin neapelare la 19.01.2022. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obliga?ie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Iaşi sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În temeiul disp. art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre entităţile subordonate Consiliului Local Iaşi sau Primăriei Iaşi. Conform dispozi?iilor 404 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i a consecin?elor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, în sensul revocării suspendării executării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentin?ă penală, conform art. 96 Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) Cod proc. pen. rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, constată că inculpatul Drugu Ştefan a fost supus măsurilor preventive privative de libertate în perioada: 23.04.2021-28.04.2021 inclusiv, în perioada 05.05.2021-14.08.2021 inclusiv (măsuri preventive aplicate inculpatului în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 11185/245/2021 în care s-a pronunţat sentin?a penală nr. 2331/2021 din data de 24.11.2021), precum şi în perioada 05.12.2021 - 20.01.2022, inclusiv (în prezenta cauză). În temeiul disp. art. 399 alin 1 C.proc.pen. revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 17.01.2022, pronunţată în dosarul nr. 32541/245/2021/a1.2 de către Judecătoria Iaşi. În temeiul disp. art. 399 alin. 4 C.proc.pen dispoziţia privitoare la revocarea controlului judiciar este executorie. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 93.29 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată astăzi, 05.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1777/2022 din 05.08.2022
  • Sedinta din data de 09.06.2022 la ora 10:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen de pronunţare la data de 05.08.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2022
  • Sedinta din data de 09.06.2022 la ora 08:30

    Complet: P 11 NCPP
  • Termen preschimbat

    Având în vedere desfiinţarea completului de judecată penal cu indicativul P11 NCPP, preschimbă termenul de judecată stabilit în prezenta cauză la data de 09.06.2022, ora 10:30, completul P07 NCPP.

    Rezolutie din 09.06.2022
  • Sedinta din data de 12.05.2022 la ora 11:00

    Complet: P 11 NCPP
  • Amână cauza

    Având în vedere faptul că la acest termen se asigură permanenta titularului completului de judecată, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.06.2022.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD