Dosar 3254/86/2021 din 29.07.2021

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3254/86/2021
Data dosar:
29.07.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Revizuire Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C8F LM civil
  • Admite revizuirea

    Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta Casa de Pensii Suceava. Schimbă, în parte, sentin?a civilă nr.332/2019 din data de 04.04.2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.4070/86/2018, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul C***** V***** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** S******. Respinge cererea privând obligarea pârâtei C*** J******** D* P***** S****** la plata către reclamant cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a – I – a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată azi, 25.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 9/2022 din 25.01.2022
  • Sedinta din data de 11.01.2022 la ora 11:00

    Complet: C8F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.(2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.01.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022
  • Sedinta din data de 29.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C8F LM civil
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă la revizuient, amână cauza la 11.01.2022.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2021
  • Sedinta din data de 07.10.2021 la ora 9:00

    Complet: C8F LM civil
  • Amână cauza

    Pentru a se depune la dosar înscrisuri la care se face referire în cererea de revizuire, amână judecarea cauzei la data de 29.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD