Dosar 3255/202/2021 din 29.12.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3255/202/2021
Data dosar:
29.12.2021
Instanta:
Tribunalul Călărași
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.07.2022 la ora 13:00

    Complet: Apel4
  • Schimbat total

    Admtie apelul declarat de apelanta – reclamantă UNICREDIT CONSUMER FINANCING IFN S.A. în contradictoriu cu intimatul – pârât Priceputu Nică Florea împotriva S.C. nr. 787/2021 pronunţată de Judecătoria Călăraşi pe care o schimbă în tot în sensul că : Admtie cererea de valoare redusă formulată de reclamanta UNICREDIT CONSUMER FINANCING IFN S.A. în contradictoriu cu pârâtul Priceputu Nică Florea pe care îl obligă să îi plătească suma de 5402,70 lei şi suma de 300 lei taxa de timbru . Definitivă . Pronunţată azi 20.07.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei .

    Hotarare 749/2022 din 20.07.2022
  • Sedinta din data de 06.07.2022 la ora 13:00

    Complet: Apel4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 20.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.07.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2022
  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 13:00

    Complet: Apel4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 07.06.2022 la ora 13:00

    Complet: Apel4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 22.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD