T*** C****** P*******
IntervenientE****** R****** A******************** S*
PârâtS* M** D**** A*** S**
ReclamantAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S* M** D**** A*** S**, în contradictoriu cu pârâtul EUROINS România Asigurare - Reasigurare SA şi intervenientul forţat TOMA CĂTĂLIN PETRIŞOR şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.866,69 lei reprezentând debit principal restant (diferenţă despăgubire cuvenită în dosarul de daună nr. EJ00827156), la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum procentual de 0,2% pe zi de întârziere, ce se vor calcula asupra debitului principal restant începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 989,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timi?oara, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată la data de 29 iunie 2022, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 13625/2022 din 29.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 1 C. proc. civ., instanţa va amâna pronunţarea la data de 29.06.2022. În temeiul art. 396 alin. 2 C. proc. civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2022T: 15.06.2022, ora 10:00 - pentru stabilirea competenţei şi în vederea îndeplinirii unor obligaţii.
Incheiere de sedinta din 20.04.2022